Otrăvirea deliberată a copacilor din parc
Înainte de incendiile în serie, majoritatea copacilor din zona retrocedată au „început” să se usuce. O parte din comunitate a încercat încă de atunci să se implice și să salveze spațiul verde. În primăvara lui 2022, oamenii au început să observe și cum arborii sunt găuriți la bază.
Într-un reportaj de la Știrile Protv sunt scoase la iveală găurile și modul intenționat în care copacii au fost UCIȘI prin otrăvire.
"Bucureștiul pierde din puținul spațiu verde pe care îl are. Arborii au fost găuriți cel mai probabil cu bormașina pe un teren de zece hectare care a făcut parte dintr-unul dintre cele mai vechi parcuri ale Capitalei, spun autoritățile locale."
Benzina nu atacă arborele imediat, iar acesta mai poate trăi și patru-cinci săptămâni. Copacul poate fi și salvat, în funcție de cât de rezistent e. „Nu au selectat anumite specii. Să zici că poate că plopul ți se pare că e invaziv, sau sălcioara. Au dat la fel de bine găuri în merii sălbatici. În corcoduși și frasini. Și în ulmi. A fost un atac care a vizat exemplarele mai înalte. Evident că dacă se continuă așa, viitorul zonei nu arată deloc bine. Au ars deja peste 5 hectare. Dacă sunt incendii repetate, vegetația nu se mai poate regenera”, spunea la luna septembrie a lui 2022 Bogdan Mihalache.
De atunci și până în prezent, 90% din copacii din zona retrocedată, de pe cele 12 hectare, au fost uscați prin găurire și otravire.
„Știu de practica asta încă de când eram mic: cui nu-i convenea un arbore dădea o gaură, punea benzină la baza lui și de obicei lăsa copacul să putrezească. Dar unii se pare că dau și foc.”
Pentru Bogdan Mihalache găurile date la baza copacilor, la rădăcină, arată o intenție clară de a face rău arborilor. Prin astfel de găuri se toarnă substanțe toxice pentru plante, de obicei benzină. Copacul poate fi apoi incendiat sau lăsat să se usuce, iar practica nu este nouă în România, precizează specialistul Deltei Văcărești.
Și publicația Gândul a menționat într-un articol despre situația otrăvirii copacilor din parcul IOR, având în vedere un suspect bănuit și anterior.